Ganduri la miezul noptii...

Ma aflu acolo unde stiu ca nu ar trebui sa fiu,mai ales acum. Ii simt prezenta,pare aberant. Este doar in capul meu. Cruda realitate imi spune contrariul. Ma intorc in trecut. Ma vad pe mine asteptand. Il vad pe el venind. Imi amintesc de parca ar fi fost ieri. Era o zi insorita. Nici cald,dar nici frig. Acum cerul este acopert de nori si ploua. Ma purtam ca un copil. Acum imi dau seama ca eram emotionata. Imi vine sa rad...nu o fac. Atunci vedeam totul in culori,acum vad totul alb-negru. Nu stiam ca din ziua aceea totul avea sa se schimbe. Eram atat de inconstienta. Ma bazam pe principiul:''Ce o fi,o fi!'' Apoi totul a descurs de la sine. In mine se trezesc amintiri. Le simt si le aud cum se zbat si urla in interiorul meu. Ca niste monstrii infioratori care ma distrug incetul cu incetul...Vor sa se elibereze din capcana sufletului meu,dar nu gasesc nici o scapare. Imi stapanesc fiinta. Ucid ratiunea. Simt o durere placuta. Ma invaluie bland. Imi place! Imi place pentru ca o am de la el. Imi place deoarece stiu ca a existat,a fost aici si nu este doar fructul imaginatiei mele. Amintirile imi confirma. Le aud din nou,dar acum suspinand. Si-au pierdut speranta ca vor mai reusi vreodata sa fie libere. Vor ramane captive in mine pentru eternitate. As vrea sa plec,dar nu am puterea. Imi aprind o tigara. Nici nu ii mai simt taria. Zeci de oameni trec pe langa mine,degajati. Asa era si in ziua aceea. Ma intrebam care dintre ei este. Dar cand l-am vazut,am stiut ca este el fara nici un fel de prezentare...Nu stiam cum sa fiu cat mai fireasca. Ma gandeam ca poate este prima si ultima data cand il vad. Dar nu era. Am simtit cand...nu trebuia sa imi amintesc asta! A fost atat de bizar,dar de placut in acelas timp. Parca era prima data. Nu stiam ca voi deveni dependenta...poate fi mai bine in Rai decat in bratele lui? Zambesc trist si imi spun ca am vazut deja Raiul...in el. Am vazut Raiul intr-un demon. Iubesc un demon de foc cu inima de gheata. Cat de nepamantesc este el. Cat de autohtona si marunta sunt eu. S-au dus zilele in care credeam ca pot sa lupt impotriva lucrurilor ce ne despart fara mila. Ma temeam ca nu o sa reusesc...poate daca frica nu era stapana pe mine,ma concentram mai mult pe reusita,nu pe esec. Nu m-am trezit la realitate decat dupa ce am auzit zgomotul pixului cazandu-mi din mana. Oftez profund...cred ca este timpul sa plec de aici. Dar voi reveni sa imi alimentez amintirile.