Stupid in love...:|

E ciudat...cum pentru unele momente de fericire sa platesti atat de mult! Exista un citat care mi-se potriveste atat de bine:"Imi cunosc fericirea dupa zgomotul pe care il face atunci cand pleaca." Nu ma gandeam ca o sa trec din nou prin asta atat de curand,nu credeam ca o sa fiu din nou mai mult moarta decat vie. Si doare... Ar trebui sa fiu inchisa intre patru pereti pentru a nu mai imi aminti de el la fiecare pas pe care il fac! Simt ca nu sunt atat de puternica sa trec peste asta,simt ca am pierdut din nou o parte vitala din mine. Si ma gandesc daca merita...nu merita stiu! Dar inima mea nu stie asta...Cineva ma intrebat ce as alege intre ratiune si sentiment. Am ales sentiment fara sa stau deloc pe ganduri. Si era adevarat...Sunt constienta de faptul ca asta a fost o dovada a faptului ca nu ma iubeste si poate ca nu ma iubit niciodata. Nu am de unde sa stiu...Mi-a asternut intr-o pagina blestemata de mess,toate"motivele" pentru care se prsupune ca a pus punct intr-un mod atat de crud. Si atunci m-am gandit:asta nu e iubire! Cand iubesti cu adevarat pe cineva inveti sa ierti si il accepti asa cum este. Cu bune si rele. Simt ca ma sufoc cand ma gandesc la unele momente...si imi este atat de greu sa cred ca totul a fost o minciuna. Este atat de dificil de explicat,mai ales in momentul asta cand rana este atat de deschisa...si de fiecare data cand plang acea rana sangereaza...in concluzie aproape tot timpul. Nu gasesc remediu si ma injosesc atat de tare scriind aceste randuri. Daca le-ar vedea probabil ar incepe sa rada...Mi-a spus odata asta:"Sufera cel ce iubeste,cel iubit isi bate joc." A dat dovadat de atata falsitate,lasitate...nu a avut curajul sa se uite in ochii mei si sa imi spuna tot ceea ce mi-a spus"online":-j. Jalnic,stiu. Dar cu toate astea cum pot sa nu il iubesc? Cum pot sa il uit? Cum pot sa uit tot ce a fost? Cum pot sa uit ca...a calcat toata dragostea mea in picioare? Dar unele lucruri oricat as vrea nu pot sa le schimb! Speram ca este diferit,speram ca ma poate accepta asa cum sunt. Au fost doar iluzii...si iluzii vor fi in continuare. Regret ca nu i-am mai putut ochii de un verde intens...macar o data. De un singur lucru sunt extrem de sigura: orice s-ar intampla nu o sa il uit niciodata,dar cum imi spunea cineva nu o sa il iubesc toata viata:). Trebuie sa fiu realista...doare acum,o sa doara in continuare si nu il pot obliga sa ma iubesca...trebuie sa merg inainte cu sa fara el. Totusi nu stiu cat timp sa imi iau pentru a trece peste...dar o sa trec pana la urma. :)

Ganduri la miezul noptii...

Ma aflu acolo unde stiu ca nu ar trebui sa fiu,mai ales acum. Ii simt prezenta,pare aberant. Este doar in capul meu. Cruda realitate imi spune contrariul. Ma intorc in trecut. Ma vad pe mine asteptand. Il vad pe el venind. Imi amintesc de parca ar fi fost ieri. Era o zi insorita. Nici cald,dar nici frig. Acum cerul este acopert de nori si ploua. Ma purtam ca un copil. Acum imi dau seama ca eram emotionata. Imi vine sa rad...nu o fac. Atunci vedeam totul in culori,acum vad totul alb-negru. Nu stiam ca din ziua aceea totul avea sa se schimbe. Eram atat de inconstienta. Ma bazam pe principiul:''Ce o fi,o fi!'' Apoi totul a descurs de la sine. In mine se trezesc amintiri. Le simt si le aud cum se zbat si urla in interiorul meu. Ca niste monstrii infioratori care ma distrug incetul cu incetul...Vor sa se elibereze din capcana sufletului meu,dar nu gasesc nici o scapare. Imi stapanesc fiinta. Ucid ratiunea. Simt o durere placuta. Ma invaluie bland. Imi place! Imi place pentru ca o am de la el. Imi place deoarece stiu ca a existat,a fost aici si nu este doar fructul imaginatiei mele. Amintirile imi confirma. Le aud din nou,dar acum suspinand. Si-au pierdut speranta ca vor mai reusi vreodata sa fie libere. Vor ramane captive in mine pentru eternitate. As vrea sa plec,dar nu am puterea. Imi aprind o tigara. Nici nu ii mai simt taria. Zeci de oameni trec pe langa mine,degajati. Asa era si in ziua aceea. Ma intrebam care dintre ei este. Dar cand l-am vazut,am stiut ca este el fara nici un fel de prezentare...Nu stiam cum sa fiu cat mai fireasca. Ma gandeam ca poate este prima si ultima data cand il vad. Dar nu era. Am simtit cand...nu trebuia sa imi amintesc asta! A fost atat de bizar,dar de placut in acelas timp. Parca era prima data. Nu stiam ca voi deveni dependenta...poate fi mai bine in Rai decat in bratele lui? Zambesc trist si imi spun ca am vazut deja Raiul...in el. Am vazut Raiul intr-un demon. Iubesc un demon de foc cu inima de gheata. Cat de nepamantesc este el. Cat de autohtona si marunta sunt eu. S-au dus zilele in care credeam ca pot sa lupt impotriva lucrurilor ce ne despart fara mila. Ma temeam ca nu o sa reusesc...poate daca frica nu era stapana pe mine,ma concentram mai mult pe reusita,nu pe esec. Nu m-am trezit la realitate decat dupa ce am auzit zgomotul pixului cazandu-mi din mana. Oftez profund...cred ca este timpul sa plec de aici. Dar voi reveni sa imi alimentez amintirile.